AREVDD, parte a grupului Simtel Team, și Fundația Carmistin furnizează energie verde Asociației Piticii Veseli, din Prundeni

AREVDD, parte a grupului Simtel Team, și Fundația Carmistin furnizează energie verde Asociației Piticii Veseli, din Prundeni

simtel_blog_3rd

Simtel Team, lider în domeniul energiei regenerabile în România, prin intermediul Asociației Române pentru Energie Verde și Dezvoltare Durabilă (AREVDD), alături de Fundația Carmistin, anunță finalizarea implementării unei centrale fotovoltaice pentru Asociația Piticii Veseli, la locația din Prundeni, județul Vâlcea. Proiectul realizat de către cele două entități a avut drept scop sprijinirea Asociației Piticii Veseli în reducerea costurilor operaționale ale locației din Prundeni prin implementarea unor soluții sustenabile, menite să protejeze mediul înconjurător pe termen lung.

Ana Nedea, Președinte AREVDD:

„Prin inițiativele noastre de responsabilitate socială ne dorim să aducem schimbări reale în comunitățile defavorizate și să creăm un mediu mai bun pentru oamenii care au cea mai mare nevoie de sprijin. Un astfel de angajament comun ne motivează să inovăm și să investim în soluții care aduc beneficii economice și contribuie la bunăstarea generală a comunității. Prin implementarea centralei fotovoltaice la Asociația Piticii Veseli, economisim energie și aducem o schimbare pozitivă în viețile copiilor. Împreună, rămânem dedicați sprijinirii de inițiative care contribuie la un viitor mai echitabil și mai luminos.”

Centrala fotovoltaică recent instalată la Prundeni are o capacitate de aproximativ 10 kWp, fiind compusă din 22 panouri solare, care acoperă o suprafață de 43 metri pătrați . Aceasta va produce aproximativ 11.081 kWh energie electrică anual și va acoperi 85% din necesarul energetic al locației în care își desfășoară activitatea Asociația Piticii Veseli. Datorită centralei fotovoltaice, emisiile de dioxid de carbon se vor reduce cu peste cinci tone anual.

Andra Paraschiv, Președinte Fundația Carmistin:

„Proiectul nostru comun cu echipa Simtel este parte din seria proiectelor de responsabilitate socială pe care le derulăm, în ultimii ani, prin diferite entități ale Grupului Carmistin, dedicând resurse pentru acțiuni de sprijin social, educațional, umanitar și de voluntariat, în special în rândul copiilor care trăiesc în comunitățile în care activăm și nu numai. Le mulțumim tuturor copiilor care ne răsplătesc implicarea prin zâmbetele lor și ne fac atenți la nevoia celor din jur. Datorită lor, putem promova împreună bunătatea și spiritul care ne ține mereu uniți.”

Asociația Piticii Veseli este un refugiu de speranță pentru copiii și mamele aflate în dificultate, oferindu-le un spațiu sigur unde pot găsi alinare și sprijin. În prezent, asociația este un cămin pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, care au nevoie de protecție și de o șansă la un viitor mai bun.

Simtel și Grupul Carmistin colaborează cu succes din anul 2021 în implementarea de proiecte de responsabilitate socială. Până în prezent, cele două companii au realizat numeroase astfel de proiecte care au vizat inclusiv implementarea unor centrale fotovoltaice cu o putere totală de 4,4 MWp în 13 locații de prosumator.  

***

Despre Simtel Team

Simtel Team S.A. este o companie românească de inginerie și tehnologie, specializată în soluții de energie regenerabilă, telecomunicații și infrastructură electrică. Fondată în 2010, Simtel Team și-a extins constant portofoliul de servicii, devenind un partener de încredere pentru clienți naționali și internaționali. Compania este listată la Bursa de Valori București din 2021, cu simbolul SMTL.

Despre AREVDD

AREVDD – Asociația Română pentru Energie Verde și Dezvoltare Durabilă, parte a grupului Simtel, a fost fondată în anul 2013 și contribuie activ la dezvoltarea durabilă a comunităților prin promovarea inițiativelor energiilor regenerabile, a parteneriatelor și a responsabilității sociale. Asociația reprezintă interesele profesionale ale membrilor săi în relațiile cu autoritățile și alte entități și și-a luat misiunea să contribuie la îmbunătățirea vieții oamenilor prin susținerea obținerii energiei din resurse regenerabile, încurajând parteneriatul și responsabilitatea socială. htps://simtel.ro/responsabilitate-sociala/

Despre Fundația Carmistin

Fundația Carmistin este parte a Grupului Carmistin, clasat între primii producători de alimente din România și pe prima poziție în ierarhia producătorilor de carne la nivel național. Grupul cuprinde peste 40 companii active în producţia de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor dar și în producţia de cereale. Proiectele Fundației Carmistin reflectă preocuparea fondatorilor Carmistin de a-și asuma un rol social activ și pozitiv în comunitate. https://carmistinfoundation.org/.

Fii la curent cu noutățile noastre

Cele mai recente știri, tehnologii și resurse de la echipa noastră.

panouri solare centrala fotovoltaica 
Cum se calculează IRR pentru o centrală fotovoltaică și ce îți spune despre rentabilitatea investiției? 

montare sistem fotovoltaic 
Ce conține un sistem fotovoltaic complet: panouri, invertor, structură și componente esențiale 

panouri fotovoltaice 
Ce sunt trackerele solare și cum funcționează pentru creșterea producției într-o centrală fotovoltaică?

Simtel_Italia
Simtel Italia semnează primele proiecte, în valoare de aproximativ 15 milioane de lei, și vizează venituri de până la circa 250 de milioane de lei în 2027

Simtel anunță semnarea primelor două proiecte de către Simtel Italia, filiala deschisă de Grup la Milano în luna iunie 2026.

Mihai-Tudor-Simtel-1
Simtel își extinde semnificativ activitatea în S1 2026 și raportează venituri din exploatare de 354,0 milioane de lei, în creștere cu 84%

Simtel raportează, la nivel consolidat, venituri din exploatare de 354,0 milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 84% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

container BESS pentru stocarea energiei 
Ce este BESS?  

inginer care inspecteaza un sistem fotovoltaic pe acoperisul unei cladiri industriale
Montaj panouri solare pe acoperiș: ce trebuie să știe companiile înainte de instalare 

randurile dintre panourile fotovoltaice
Distanța între rândurile de panouri fotovoltaice: cum influențează producția și eficiența sistemului

Parc fotovoltaic Simtel Giurgiu
Simtel își extinde amprenta europeană prin deschiderea unei filiale în Italia

Simtel anunță deschiderea unei noi filiale, Simtel Italia S.R.L., în Milano, Italia. Noua entitate reprezintă un nou pas în strategia de expansiune internațională a Grupului și extinde prezența Simtel într-una dintre cele mai dinamice piețe europene din domeniul energiei regenerabile.

parc fotovoltaic
Brownfield vs. Greenfield pentru parcuri fotovoltaice: avantaje și durată de implementare

Suntem aici pentru orice întrebare.