Noua identitate vizuală SIMTEL Team, un manifesto pentru un viitor verde

Noua identitate vizuală SIMTEL Team, un manifesto pentru un viitor verde

simtel_blog_3rd

București, 6 Octombrie 2021 – Sub deviza „Empowering a green future”, compania SIMTEL Team (Simbol bursier: SMTL), lider în România în construcția de centrale electrice fotovoltaice, finalizează procesul de rebranding și își lansează noua imagine, care are rolul de a actualiza misiunea brandului – existent pe piață din 2010 – în conștiința diverselor tipologii de publicuri interesate, de la investitori și parteneri de business, până la presă și la publicul larg.

„Încă din ziua în care am fondat compania alături de colegii mei, ne-am propus să punem progresul tehnologic în slujba naturii. Cu cât sistemele de energie regenerabilă devin mai accesibile și mai răspândite, cu atât contribuim mai mult, cu toții, la protejarea Planetei, prin reducerea emisiilor de carbon. Noua identitate vizuală a companiei exprimă, într-o formă vizuală sintetică, fuziunea dintre tehnologie și natură, printr-un mic arbust creat din celule foto-voltaice. Acest simbol reunește toate cele 3 linii de business SIMTEL Team: energia regenerabilă (ansamblul de celule), automatizările industriale (prin celula foto-voltaică, rezultat al ingineriei) și telecomunicațiile (felul în care celulele comunică între ele). În plus, formarea unui întreg funcțional dintr-un sistem de celule reflectă spiritul de echipă și coeziunea, valori reprezentative pentru compania noastră, care fac ca informația să circule rapid între diversele specializări din cadrul organizației, așa încât răspunsul nostru să fie întotdeauna prompt și eficient, către oricare dintre partenerii noștri”, a declarat Iulian Nedea, CEO şi cofondator SIMTEL Team.

„Manifesto-ul care stă la baza acestei noi identități vizuale exprimă un îndemn la independență energetică, adresat tuturor companiilor care sunt dispuse să ia măsuri pentru a proteja mediul înconjurător și pentru a beneficia, în același timp, de eficientizarea consumului, a facturilor și de predictibilitate la nivel de costuri cu energia. România este una din țările care beneficiază de energie solară o bună perioadă din an, destul cât să acopere o treime din necesarul de energie electrică, dar care rămâne în continuare dependentă de cărbune, principala sursă de poluare a atmosferei. Noul nostru slogan – ‘Empowering a green future’ – exprimă faptul că le dăm companiilor puterea de a genera ele însele un viitor verde, folosind tehnologiile pe care le punem la dispoziție”, a declarat Sergiu Bazarciuc, COO și Co-fondator SIMTEL Team.

Noua identitate vizuală va deveni vizibilă și pe site-ul oficial www.simtel.ro, unde va fi integrat și manifesto-ul pentru un viitor verde, așa încât toate companiile care explorează posibile soluții și vor să adere la viziunea SIMTEL Team pe termen lung, să aibă tot timpul prezent și argumentul ecologic și impactul major asupra mediului pe care îl pot avea prin utilizarea energiei solare.

Noua identitate vizuală SIMTEL Team este creată de Alexandru Neculae, specialist în branding cu experiență de 15 ani, care a sintetizat viziunea SIMTEL Team într-un limbaj vizual care pune în mișcare manifesto-ul pentru un viitor verde.

Listată pe 1 iulie 2021 pe piața Aero a Bursei de Valori București (BVB), SIMTEL Team a anunțat în toamna acestui an o creștere de 30% pentru primele șase luni din 2021. Din cifra totală de afaceri, proiectele de energie regenerabilă reprezintă 79%, ca urmare a cererii în continuă creștere pentru aceste gen de soluții.

Despre SIMTEL Team

SIMTEL Team este o companie românească, fondată în 2010 de trei antreprenori români – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău. Compania este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier SMTL și operează în 3 domenii de activitate – telecomunicații, energie regenerabilă și automatizări industriale. Simtel este integrator de servicii pentru operatorii de telecomunicații mobile, eficientizează consumul de energie electrică prin soluții ce presupun construcția și întreținerea de centrale electrice fotovoltaice, și automatizează procesele industriale. Compania a livrat cu succes proiecte în fiecare dintre aceste domenii clienților aflați atât în România, cât și în străinătate.

Fii la curent cu noutățile noastre

Cele mai recente știri, tehnologii și resurse de la echipa noastră.

simtel_echipa_mihai_tudor_cut
Simtel raportează venituri din exploatare consolidate de 152,4 milioane de lei în T1 2026, în creștere cu 91%

Simtel raportează, la nivel consolidat, venituri din exploatare de 152,4 milioane de lei în primul trimestru din 2026, în creștere cu 91% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

grafic care arata economia de energie
Ce este Peak Shaving și cum poate reduce costurile energetice ale afacerii tale

controler MPPT
Diferența dintre controlerele PWM și MPPT în sistemele fotovoltaice

parc fotovoltaic care are integrat un sistem de stocare a energiei
Checklist tehnic pentru integrarea stocării energiei într-un parc fotovoltaic existent (fără oprirea producției)

678344220_27513845734884036_7890845515510829839_n
Simtel obține pentru al treilea an consecutiv certificarea Best Managed Companies România

sistem UPS care asigura alimentarea cu energie intr-un centru de business
Ce este UPS și cum asigură stabilitatea și continuitatea alimentării cu energie în afacerea ta?

document pe panou fotovoltaic
Tot ce trebuie să știi despre PUZ (Plan Urbanistic Zonal) în construcția de centrale fotovoltaice

barbat montand panouri solare pe acoperisul unei fabrici industriale
Reducerea emisiilor de CO2 în sectorul industrial: beneficiile energiei solare și stocării energiei

inginer si antreprenor planificand instalarea unui panou solar pe acoperisul unei cladiri
Certificatul de urbanism în procesul de instalare a panourilor fotovoltaice: importanța acestui pas

panouri solare in proces de instalare
Acte necesare pentru montarea panourilor fotovoltaice: ghid complet pentru instalare

Suntem aici pentru orice întrebare.