Simtel și Monsson semnează un parteneriat strategic pentru dezvoltarea de proiecte fotovoltaice și de stocare a energiei în România

Comunicate de presă
simtel_blog_main

București, 26 septembrie 2024 – Simtel (BVB: SMTL), grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile și Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din România și Europa de Sud-Est, anunță semnarea unui parteneriat strategic ce vizează dezvoltarea, construirea și vânzarea de proiecte fotovoltaice și/sau mixte cu o capacitate totală instalată de aproximativ 150 MWp. În plus, parteneriatul urmărește și dezvoltarea de soluții de stocare a energiei electrice cu o capacitate de până la 120 MWh. Pentru realizarea acestor proiecte, cele două companii intenționează să utilizeze resurse financiare proprii, finanțare bancară, dar și alte surse de finanțare, precum obligațiuni verzi și fonduri europene.

Parteneriatul dintre Simtel și Monsson marchează un pas semnificativ în direcția accelerării tranziției către energie verde la nivel național. Împreună, vom combina resursele și cunoștințele noastre extinse pentru a livra proiecte care vor contribui la reducerea emisiilor de carbon și la creșterea gradului de independență energetică a României. Acest parteneriat vine în completarea strategiei definite de noi pentru perioada 2025 – 2030, în care ne-am asumat să implementăm 500 MWp capacități de producție a energiei verzi și să extindem infrastructura de stocare a energiei cu 300 MWh.”, a declarat Ana Nedea, Director de Strategie și Dezvoltare de Business, Simtel.

Simtel și Monsson vor dezvolta proiecte de energie regenerabilă folosind un model integrat, care acoperă întregul ciclu de viață al proiectelor – de la planificare și dezvoltare, până la construcție, vânzare și, în cazuri excepționale, operarea pe termen lung. Această abordare integrată le permite celor două companii să asigure eficiență, fiabilitate și inovație în cadrul fiecărui proiect în parte.

„Monsson a dezvoltat și investit în soluții inovative de stocare a energiei electrice pentru sisteme mari, care să aducă stabilitate sistemului energetic național și plus valoare investițiilor în energie. Soluțiile brevetate de răcire cu apă a bateriilor PRIME și software-ul performant adaptat perfect pieței din România vor ajuta proiectele în care acestea sunt implementate să producă energie regenerabilă în bandă. Având în vedere că soluția conține peste 95% componente produse în Europa, suntem siguri că putem crea plus valoare și companiilor partenere. Suntem siguri că parteneriatul cu Simtel se va dezvolta în viitor și vom putea extinde această cooperare și în alte zone energetice.”, a declarat Sebastian Enache, Head of M&A al Monsson.

Portofoliul de proiecte pe care cele două companii îl urmăresc prin acest parteneriat poate fi desfășurat atât integral, cât și în faze separate, în funcție de cerințele pieței și oportunitățile de dezvoltare. Această abordare le va permite să răspundă rapid la schimbările din sectorul energetic și să ajusteze soluțiile tehnice în funcție de noile provocări.

Parteneriatul va explora opțiuni de stocare a energiei, pentru a sprijini echilibrarea și eficientizarea rețelelor electrice, satisfăcând astfel cerințele crescânde privind stabilitatea și securitatea energetică la nivel național.

Simtel și Monsson vor sprijini prin implementarea proiectelor de energie regenerabilă obiectivele naționale de reducere a emisiilor de carbon, conform angajamentelor României față de Uniunea Europeană și de acordurile internaționale de mediu.

Despre Simtel

Simtel este un grup de tehnologie, inginerie și inovare, cu origini românești, prezență internațională și o viziune globală. Grupul oferă companiilor și organizațiilor soluții complete și ecosisteme integrate, de la consultanță, autorizare, proiectare, inginerie și construcție, până la mentenanță, operare, măsurare, control și furnizare de energie. Expertiza 360° a grupului acoperă domeniul centralelor fotovoltaice, al telecomunicațiilor, al sistemelor de stocare a energie, dar și dezvoltarea de platforme software și automatizarea proceselor robotice, în vederea optimizării tuturor resurselor și creșterea eficienței. Simtel Team este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București sub simbolul bursier SMTL. www.simtel.ro     

Despre Monsson

Prezentă de peste 20 de ani în piața de energie regenerabilă din România, Monsson a devenit furnizorul principal de energie electrică regenerabilă printr-un portofoliu de peste 5GW de proiecte eoliene și fotovoltaice. În ultimii 2 ani Monsson și-a completat activitatea cu dezvoltarea de soluții de stocare a energiei electrice și oferă investitorilor soluții la cheie pentru producerea de energiei electrică din surse regenerabile în bandă prin proiecte mixte în care se regăsesc și soluții de stocare răcite cu apă și componente europene. Compania furnizează servicii la cheie pentru construcția și operarea acestor sisteme. www.monsson.eu

Fii la curent cu noutățile noastre

Cele mai recente știri, tehnologii și resurse de la echipa noastră.

simtel_blog_main
Simtel intră pe piața sistemelor de stocare a energiei printr-o nouă linie de business

Simtel își extinde portofoliul prin lansarea unei noi linii de business dedicată sistemelor de stocare a energiei, oferind soluții complete de consultanță, EPC (Engineering, Procurement and Construction), operare comercială, service și mentenanță

Header-LP-Women-for-Women-2024
Women for Women – Program de mentorat dedicat tinerelor din sectorul energetic

Ana Nedea, Director Strategie și Dezvoltarea Afacerii în cadrul Simtel și mentor în cadrul programului de mentorat Women for Women, declară: „Mă bucur să mă alătur programului Women for Women, un proiect prin care putem modela împreună viitorul energetic al României și al generației următoare. Într-o industrie dinamică, mentoratul este o cale prin care experiențele noastre devin un sprijin real pentru cei la început de drum, o sursă de inspirație și încredere. Am convingerea că susținerea și ghidarea tinerelor lidere vor deschide noi perspective și le vor oferi curajul de a inova. Împreună, construim o punte de cunoștințe și valori care să aducă o schimbare semnificativă în sectorul energetic. Îmi doresc ca fiecare întâlnire să fie o treaptă importantă pentru ele, către o carieră de succes și către un impact pozitiv în comunitate.”

simtel_blog_3rd
Simtel înregistrează venituri de 172,3 milioane de lei și un profit net de 6,6 milioane de lei în primele nouă luni din 2024

Simtel raportează, la nivel consolidat, venituri operaționale de 172,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 19% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 6,6 milioane de lei, în scădere cu 60% comparativ cu primele nouă luni din 2023.

Ana Nedea ESG
Simtel la Masa Rotundă „Sustenabilitate. De la producător la consumator” – Cum sprijinim companiile să-și atingă obiectivele ESG și să câștige în noua economie verde

ESG nu este doar o obligație, ci o parte vitală a strategiei de creștere. „ESG nu mai este doar un raport necesar pentru conformitate – este noua monedă în care companiile sunt evaluate de investitori, parteneri și consumatori. Cine nu integrează ESG în ADN-ul companiei va rămâne în urmă

WhatsApp Image 2024-10-23 at 11.29.18
Workshopul Future Energy Leaders Romania din cadrul Climate Change Summit 2024 - Acțiuni necesare din partea autorităților, comunităților, companiilor, din perspectiva trilemei energetice, astfel încât România să atingă Scenariul Net Zero până în 2050.

QUANTA_SIMTEL
„Quanta. Călătorie spre începutul timpului” – Oportunitatea unică de a explora universul invizibil

Din 5 octombrie 2024, la Muzeul Geologic Național din București, publicul are ocazia să participe la una dintre cele mai captivante expoziții științifice organizate în România, „Quanta. Călătorie spre începutul timpului”. Expoziția face parte din proiectul „Descoperind Invizibilul” și celebrează două repere importante: 70 de ani de la înființarea CERN (Centre Européen pour la Recherche Nucléaire) și 25 de ani de la implicarea României în experimentul ALICE (A Large Ion Collider Experiment).

Team Building SIMTEL
Teambuilding Simtel: Valorile care ne unesc și ne impulsionează spre succes

Recent, Simtel a organizat un teambuilding într-un cadru natural, dedicat consolidării relațiilor între colegi și întăririi valorilor esențiale ale organizației. Evenimentul a fost creat pentru a stimula colaborarea și comunicarea între departamente, încurajând, totodată, spiritul de echipă și încrederea reciprocă.

simtel_blog_3rd
Simtel și PRIME Batteries Technology implementează un proiect inovator de stocare a energiei la Schitul Românesc Prodromu de pe Muntele Athos din Grecia

Simtel și PRIME Batteries Technology implementează un proiect inovator de stocare a energiei la Schitul Românesc Prodromu de pe Muntele Athos din Grecia

simtel_blog_main
Simtel înregistrează venituri de 98,1 milioane de lei și profit net de 6 milioane de lei în primul semestru din 2024

Simtel (BVB: SMTL), grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile, raportează, la nivel consolidat, venituri operaționale de 98,1 milioane de lei în primul semestru din 2024, în scădere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 6 milioane de lei, în scădere cu 9% comparativ cu primele șase luni din 2023.

simtel_blog_3rd
AREVDD, parte a grupului Simtel Team, și Fundația Carmistin furnizează energie verde Asociației Piticii Veseli, din Prundeni

Simtel Team, lider în domeniul energiei regenerabile în România, prin intermediul Asociației Române pentru Energie Verde și Dezvoltare Durabilă (AREVDD), alături de Fundația Carmistin, anunță finalizarea implementării unei centrale fotovoltaice pentru Asociația Piticii Veseli, la locația din Prundeni, județul Vâlcea.

Suntem aici pentru orice întrebare.