Simtel Team își consolidează echipa de conducere prin numirea lui Mihai Tudor în funcția de CEO

Simtel Team își consolidează echipa de conducere prin numirea lui Mihai Tudor în funcția de CEO

simtel_blog_3rd

București, 31 mai 2023 – Simtel Team (BVB: SMTL), companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile, anunță numirea lui Mihai Tudor în funcția de Director General (CEO) la nivelul grupului. Acesta este unul dintre membrii Consiliului de Administrație al Simtel votat de către acționarii companiei în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 25 aprilie 2023.

Numirea lui Mihai în funcția de CEO reflectă maturitatea companiei noastre. În prezent, Simtel se află într-o etapă esențială de dezvoltare accelerată și ambițioasă și ne bucurăm că am reușit să aducem alături de noi un executiv cu experiență aprofundată, capabil să coordoneze echipe și să gestioneze strategiile necesare pentru atingerea obiectivelor noastre de creștere. De-a lungul anilor, împreună cu ceilalți doi cofondatori, Sergiu și Radu, am construit această companie cu multă pasiune și devotament. Vom continua să fim implicați în activitatea Simtel ca și până acum, eu din poziția de Președinte al Consiliului de Administrație, iar Sergiu și Radu atât din calitatea de membrii ai Consiliului, cât și din pozițiile executive de COO, respectiv CTO. Suntem încrezători că prin atragerea lui Mihai în echipa noastră vom menține stabilitatea și consistența direcției de dezvoltare a Simtel. Într-un domeniu tot mai competitiv și dinamic, precum energia regenerabilă, este important să avem o echipă de conducere puternică și o structură de guvernanță corporativă solidă, care să ne permită să evoluăm și să ne dezvoltăm în mod sustenabil,” a declarat Iulian Nedea, cofondator și Președintele Consiliului de Administrație al Simtel Team.

Mihai Tudor este un executiv cu 20 ani de experiență în management, motivarea și creșterea echipelor, planificarea resurselor, dezvoltarea planurilor de carieră, recrutarea și selecția resurselor cheie. Cariera lui Mihai Tudor este strâns legată de Orange România, unde s-a alăturat organizației după absolvirea Universității Politehnica din București. În cadrul Orange România, acesta a deținut diferite roluri, ultima poziție ocupată, înainte de a se alătura Simtel, fiind cea de Strategy, Business Development & Program Management Director. În calitate de CEO al Simtel Team, Mihai Tudor va fi responsabil de conducerea companiei și îndeplinirea obiectivelor stabilite de organizație pe termen mediu și lung.

Sunt onorat să mă alătur Simtel Team într-un moment atât de important pentru dezvoltarea companiei atât pe piața din România, cât și pe cele externe. Le mulțumesc membrilor Consiliului de Administrație pentru încrederea acordată. Sunt încrezător că împreună vom accelera creșterea sustenabilă a companiei și vom contribui prin soluțiile noastre inovatoare la eforturile de a crea o societate verde și responsabilă,” a declarat Mihai Tudor, CEO și membru executiv al Consiliului de Administrație al Simtel Team.

În primul trimestru din 2023, Simtel a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 65,6 milioane de lei, o creștere cu 579% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 2,9 milioane de lei, o apreciere cu 896%. Compania este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din iulie 2021, iar în prezent, are o capitalizare de piață de aproximativ 257 milioane de lei.

Despre SIMTEL Team

Simtel Team este o companie românească, fondată în 2010 de trei antreprenori români – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău. Compania este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier SMTL și operează în 3 domenii de activitate – integrator de soluții în domeniul telecomunicațiilor, energie regenerabilă și automatizări industriale. Compania a livrat cu succes proiecte în fiecare dintre aceste domenii clienților aflați atât în România, cât și în străinătate. Începând cu luna octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO al BVB.

Fii la curent cu noutățile noastre

Cele mai recente știri, tehnologii și resurse de la echipa noastră.

planificarea unui proiect solar
Cum structurezi corect un proiect fotovoltaic greenfield încă din faza de concept

Centrala fotovoltaica
Ce înseamnă OPEX într-o centrală fotovoltaică și de ce contează pe termen lung

un sistem integrat de productie si stocare a energiei verzi
Ce este BMS și de ce este esențial într-un sistem de stocare a energiei

certificare tuv pentru un proiect fotovoltaic
Ce este certificarea TÜV și de ce este relevantă în proiectele fotovoltaice

pusculita pe panouri solare
Ce este rata de rentabilitate și de ce contează în investițiile fotovoltaice

Imagine cu un parc fotovoltaic
Condiții înființare parc fotovoltaic: ghid complet pentru investitori și dezvoltatori

AREVDD_Eroii energiei
AREVDD lansează „Eroii energiei”, un program educațional dedicat promovării energiei regenerabile în școlile primare

AREVDD anunță lansarea programului educațional „Eroii energiei”

Tipuri de panouri solare
Panouri fotovoltaice de tip N vs. tip P: diferențe esențiale pentru proiecte utility-scale

aviz de mediu pentru centrale fotovoltaice
Avizul de mediu pentru centrale fotovoltaice: ce este și de ce este esențial

Investitorii analizeaza un proiect fotovoltaic
Ce înseamnă CAPEX într-un proiect fotovoltaic și de ce contează pentru investitori

Suntem aici pentru orice întrebare.