GES Furnizare, companie care face parte din grupul Simtel, semnează primele contracte de furnizare a energiei electrice

Comunicate de presă
simtel_blog_3rd

București, 12 martie 2024 – Simtel Team (BVB: SMTL), companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile, anunță semnarea a trei contracte pentru furnizarea de energie prin intermediul GES Furnizare SRL (GES), entitate în care Simtel deține o participație de 62%.

Ne bucurăm că, într-o perioadă extrem de scurtă de la momentul obținerii licenței din partea ANRE în luna ianuarie, am reușit să semnăm primele contracte de furnizare a energiei electrice prin intermediul GES. Acest lucru confirmă angajamentul nostru continuu pentru inovare și excelență în sectorul energiei regenerabile. Eforturile grupului nostru se concentrează atât pe livrarea de soluții sustenabile, cât și pe promovarea unei tranziții fluide a României către o economie verde, reducând dependența de sursele de energie tradiționale. Succesul semnării acestor contracte subliniază determinarea noastră de a contribui activ la schimbarea peisajului energetic local și de a juca un rol esențial în combaterea schimbărilor climatice. Vom continua să lucrăm intens pentru a ne consolida poziția de lider de piață și pentru a fi un partener de încredere atât pentru clienții noștri existenți, cât și pentru cei potențiali”,a declarat Mihai Tudor, CEO și membru executiv al Consiliului de Administrație al Simtel Team.

Contractele de furnizare a energiei electrice sunt semnate pe o perioadă standard de 12 luni cu clienți din domenii diverse, precum producția de mase plastice, retail și operarea de spații logistice. În intervalul menționat, GES va furniza clienților săi energie în cuantum total de aproximativ 30 GWh.

Semnarea acestor contracte reprezintă o primă etapă importantă din cadrul dezvoltării GES, prin care urmărim să furnizăm soluții eficiente de energie regenerabilă. De asemenea, prin serviciile integrate cu cele ale grupului, aducem beneficii multiple partenerilor noștri în procesul lor de tranziție energetică”,a declarat Ionuț Vasilică, CEO al GES.

În luna ianuarie a acestui an, GES a obținut de la ANRE licența de furnizare a energiei, valabilă până la data de 10.01.2029, aceasta fiind o condiție prealabilă pentru a putea semna contracte de furnizare a energiei electrice. Astfel, prin obținerea acestei licențe, Simtel pune la dispoziția clienților săi un pachet complet de servicii și produse integrate – construirea și instalarea de centrale electrice fotovoltaice, asigurare mentenanță, prognoză și trading producție de energie, monitorizare, optimizare și control de la distanță a consumului de energie și furnizare a energiei electrice.

În plus, la începutul lunii martie 2024, Simtel a efectuat un nou pas în dezvoltarea grupului, prin realizarea unei tranzacții de M&A, prin care a achiziționat integral Oasis Green Energy 3, o companie de proiect care dezvoltă un parc fotovoltaic în Salonta, județul Bihor, cu o capacitate instalată planificată de 5,35 MWp DC (putere maximă la nivelul panourilor). Odată cu această tranzacție, Simtel deține șase astfel de parcuri, aflate în diverse stadii de implementare – în Pleșoiu, unde a fost finalizată prima fază a proiectului în august 2023, Anina, Ianca, Giurgiu, Mangalia și Salonta. La momentul finalizării lucrărilor pentru toate proiectele, acestea vor avea o putere instalată totală de aproximativ 75 MWp DC și vor genera anual o producție de circa 100 GWh.

Simtel Team este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din iulie 2021. Conform rezultatelor preliminare pentru anul 2023, compania a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 295,6 milioane de lei, o creștere cu 112% față de 2022 și un profit net de 27,4 milioane de lei, o apreciere cu 115% comparativ cu anul anterior. EBITDA la nivel consolidat în 2023 a fost de 36,8 milioane de lei, o creștere cu 117% față de anul 2022 și cu 17% mai mare față de bugetul de venituri și cheltuieli asumat de companie pentru anul 2023.

Despre Simtel Team

Simtel Team este o companie românească, fondată în 2010 de trei antreprenori români – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău. Compania este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier SMTL și operează în 3 domenii de activitate – integrator de soluții în domeniul telecomunicațiilor, energie regenerabilă și automatizări industriale. Compania a livrat cu succes proiecte în fiecare dintre aceste domenii clienților aflați atât în România, cât și în străinătate. Începând cu luna octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO al BVB.

Fii la curent cu noutățile noastre

Cele mai recente știri, tehnologii și resurse de la echipa noastră.

simtel_blog_main
Simtel intră pe piața sistemelor de stocare a energiei printr-o nouă linie de business

Simtel își extinde portofoliul prin lansarea unei noi linii de business dedicată sistemelor de stocare a energiei, oferind soluții complete de consultanță, EPC (Engineering, Procurement and Construction), operare comercială, service și mentenanță

Header-LP-Women-for-Women-2024
Women for Women – Program de mentorat dedicat tinerelor din sectorul energetic

Ana Nedea, Director Strategie și Dezvoltarea Afacerii în cadrul Simtel și mentor în cadrul programului de mentorat Women for Women, declară: „Mă bucur să mă alătur programului Women for Women, un proiect prin care putem modela împreună viitorul energetic al României și al generației următoare. Într-o industrie dinamică, mentoratul este o cale prin care experiențele noastre devin un sprijin real pentru cei la început de drum, o sursă de inspirație și încredere. Am convingerea că susținerea și ghidarea tinerelor lidere vor deschide noi perspective și le vor oferi curajul de a inova. Împreună, construim o punte de cunoștințe și valori care să aducă o schimbare semnificativă în sectorul energetic. Îmi doresc ca fiecare întâlnire să fie o treaptă importantă pentru ele, către o carieră de succes și către un impact pozitiv în comunitate.”

simtel_blog_3rd
Simtel înregistrează venituri de 172,3 milioane de lei și un profit net de 6,6 milioane de lei în primele nouă luni din 2024

Simtel raportează, la nivel consolidat, venituri operaționale de 172,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 19% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 6,6 milioane de lei, în scădere cu 60% comparativ cu primele nouă luni din 2023.

Ana Nedea ESG
Simtel la Masa Rotundă „Sustenabilitate. De la producător la consumator” – Cum sprijinim companiile să-și atingă obiectivele ESG și să câștige în noua economie verde

ESG nu este doar o obligație, ci o parte vitală a strategiei de creștere. „ESG nu mai este doar un raport necesar pentru conformitate – este noua monedă în care companiile sunt evaluate de investitori, parteneri și consumatori. Cine nu integrează ESG în ADN-ul companiei va rămâne în urmă

WhatsApp Image 2024-10-23 at 11.29.18
Workshopul Future Energy Leaders Romania din cadrul Climate Change Summit 2024 - Acțiuni necesare din partea autorităților, comunităților, companiilor, din perspectiva trilemei energetice, astfel încât România să atingă Scenariul Net Zero până în 2050.

QUANTA_SIMTEL
„Quanta. Călătorie spre începutul timpului” – Oportunitatea unică de a explora universul invizibil

Din 5 octombrie 2024, la Muzeul Geologic Național din București, publicul are ocazia să participe la una dintre cele mai captivante expoziții științifice organizate în România, „Quanta. Călătorie spre începutul timpului”. Expoziția face parte din proiectul „Descoperind Invizibilul” și celebrează două repere importante: 70 de ani de la înființarea CERN (Centre Européen pour la Recherche Nucléaire) și 25 de ani de la implicarea României în experimentul ALICE (A Large Ion Collider Experiment).

Team Building SIMTEL
Teambuilding Simtel: Valorile care ne unesc și ne impulsionează spre succes

Recent, Simtel a organizat un teambuilding într-un cadru natural, dedicat consolidării relațiilor între colegi și întăririi valorilor esențiale ale organizației. Evenimentul a fost creat pentru a stimula colaborarea și comunicarea între departamente, încurajând, totodată, spiritul de echipă și încrederea reciprocă.

simtel_blog_main
Simtel și Monsson semnează un parteneriat strategic pentru dezvoltarea de proiecte fotovoltaice și de stocare a energiei în România

Simtel (BVB: SMTL), grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile și Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din România și Europa de Sud-Est, anunță semnarea unui parteneriat strategic ce vizează dezvoltarea, construirea și vânzarea de proiecte fotovoltaice și/sau mixte cu o capacitate totală instalată de aproximativ 150 MWp. În plus, parteneriatul urmărește și dezvoltarea de soluții de stocare a energiei electrice cu o capacitate de până la 120 MWh. Pentru realizarea acestor proiecte, cele două companii intenționează să utilizeze resurse financiare proprii, finanțare bancară, dar și alte surse de finanțare, precum obligațiuni verzi și fonduri europene.

simtel_blog_3rd
Simtel și PRIME Batteries Technology implementează un proiect inovator de stocare a energiei la Schitul Românesc Prodromu de pe Muntele Athos din Grecia

Simtel și PRIME Batteries Technology implementează un proiect inovator de stocare a energiei la Schitul Românesc Prodromu de pe Muntele Athos din Grecia

simtel_blog_main
Simtel înregistrează venituri de 98,1 milioane de lei și profit net de 6 milioane de lei în primul semestru din 2024

Simtel (BVB: SMTL), grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și lider național în domeniul energiei regenerabile, raportează, la nivel consolidat, venituri operaționale de 98,1 milioane de lei în primul semestru din 2024, în scădere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 6 milioane de lei, în scădere cu 9% comparativ cu primele șase luni din 2023.

Suntem aici pentru orice întrebare.